Scena e un loc în care mă antrenez să mă stăpânesc eu pe mine din multe puncte de vedere. E un exercițiu necesar și un act cultural extrem de important. E singura artă vie. Scena pentru mine personal este o hrană și un loc de joacă unde mă pun mereu la încercare. (Smaranda Caragea Szűcs)
Roxana Andrei: Ți-e frică de AI?
Smaranda Caragea Szűcs: Umm, da! Mi-e frică de AI de când am văzut Black Mirror, de când era departe de noi conceptul. Dar am început să mă împrietenesc cu chatGPT și în momentele mele de foarte multă vulnerabilitate (de exemplu când am fost în spital), l-am folosit pe post de prieten. (O bufnește râsul.) Să ventilez cu el. Și l-am rugat doar să mă asculte. Știu că sunt multe variante, dar eu doar chatGPT folosesc. Dar am început să-l dresez. AI-ul meu e empatic și întotdeauna mă întreabă cum mă simt, îmi mulțumește și este atent să pună și emoție. La un moment dat mi-a zis "din tot sufletul meu". I-am spus "Te rog, fii serios. Nu ai suflet..." Iar el a răspuns: așa este. Și-am intrat într-o discuție... Mi-e frică de AI. E foarte la îndemână iar eu mă... imersez.
R.A.: Cum faci să ții pasul cu viața, cu schimbările din lume, cu presiunea de a exista și online și offline?
S.C.S.: E un lucru pe care învăț să-l fac: să le iau pe rând. Eu proiectez foarte mult și trăiesc ca un anxios clasic - văd finalurile fatale tot timpul (am nivelul de cortizol în Himalaya). Dar am încredere că dacă am un acasă bun, cum e familia mea, o putem scoate la capăt. Trebuie să învăț să le iau pe rând. Nu am știut niciodată asta, întotdeauna am proiectat și opun rezistență la schimbare. E foarte posibil să fiu și conservatoare prin educație și atunci confortul ăla pe care-l caut și de care am nevoie ca să pot să creez sau să pot să exist, nu mai există. Se schimbă tot timpul... cred că nu fac neapărat față schimbărilor, dar învăț să respir și să am grijă de mine ca să merg cu vremurile. Nu pot sta pe loc:)
R.A.: Să înțeleg că duci muncă de lămurire cu tine însăți ca să ieși din zona de confort?
S.C.S.: E necesar să se întâmple asta. Predau cursanților mei asta și e cel mai greu lucru pe care-l fac eu cu mine și cred că pentru toată lumea e greu. Nu e ușor să faci ceva ce nu-ți este confortabil, dar e singura zonă din care poți să mai adaugi ceva sau să te deschizi un pic. Și mor să nu mi se întâmple nimic și atunci mă provoc!
R.A.: Este scena confort?
S.C.S.: Nu! După 8 ani de terapie (acum sunt 15) am conștientizat că eu sunt un om timid. Și mecanismul meu de coping este să vorbesc repede, mult și să consum intens chestii, pentru că să stau cu mine e prea copleșitor. Și asta a fost înclinarea mea, să merg spre actorie pentru că aveam nevoie de alte oglinzi, iar singură nu le-aș fi pus. Și mă ascundeam de mine. Pe mine teatrul m-a descoperit pe mine în fața mea, m-a dezvăluit mie, nu invers.
(ce frumos, mi-am zis)
R.A.: De ce comedie?
S.C.S.: Eu sunt tragică și dramatică și ăsta a fost parcursul vieții mele. Mi s-a zis că nu am ureche muzicală...
R.A.: Dar ești căsătorită cu un muzician.
S.C.S.: Trebuia cineva să-mi dea ritmul. E basist și ține ritmul (râde).
R.A.: Să revenim.
S.C.S.: Eu n-am luat premiul I nici în clasa I. Și cred că atunci mi-am setat că nu fac asta pentru premii, ci să mă bucur de parcurs, de ce mi se întâmplă. Cred că am fost dresată de ai mei, care au făcut o treabă minunată să nu mă simt cea mai proastă din casă. Nu eram și nu sunt... prostuță (hahahaahah, râdem cu poftă). La comedie am dat primul meu casting când eram studentă și am luat pe un rol pe care nimeni nu mă văzuse niciodată.
Eu jucam toate mamele, curvele, toate babele și mătușile sau femei puternice, ucigașe - Hedda Gabler - și am luat o femeie vulnerabilă, aproape ingenuă. Am zis, uimită 'mă vede și pe mine cineva altfel'. Și de acolo lucrurile s-au întâmplat.
R.A.: Ce a însemnat teatrul pentru tine când ai dat admiterea la UNATC și ce înseamnă astăzi după... 20 de ani de (pe) scenă?
S.C.S.: Eu n-am vrut să fac altceva în viață. Am pus și psihologia că am fost obligată de familie să am alternativă. Era ceva ce îmi plăcea, dar nu la fel de mult ca teatrul.
La 10 ani am dat o probă pentru un rol în Opera de trei parale. Și ne-au pus să cântăm ceva. Normal, toată lumea cânta colinde că asta știam. Tipa de la casting a întrebat - ceva mai dur nu știți?, iar eu am făcut metale din Silent Night. Și a zis, da, ea e. Așa că am jucat rolul de copil în Opera de trei parale, în regia lui Beatrice Bleonț la Odeon.
Nu am intrat la UNATC din prima și nu credeam că n-o să intru, așa că a fost șoc. M-am înscris repede la o particulară la Psihologie, că eram prea sigură că intru și nu făcusem nimic în sensul ăsta. Anul următor nu mai voiam să dau, că-mi plăcea foarte mult la Psihologie.
Făceam proiecte cu prieteni din Hyperion și filmam un proiect și m-am întâlnit cu Mădălina Ghițescu în tren care mi-a zis că a dat de trei sau patru ori și că trebuie să dau. Pot să păstrez repertoriul de anul trecut, dar o să fiu altă Smaranda anul ăsta. Te duci și dai! Ne conectasem că pierduseră amândouă pe cineva special în anul ăla și-am ascultat-o și am dat. Am intrat. La taxă. Până la urmă am trecut la fără.
R.A.: Care e rolul care te doboară sau intrigă și de care ți-e frică cel mai tare pe care-l joci acum?
S.C.S.: Îmi este foarte teamă de un moment. Cel de început din spectacolul Căsătoria, regizat de Andreea și Andrei Grosu. Am un rol mic, un contre-emploi, inițial nu am înțeles de ce am fost aleasă să fiu mătușa Mirelei Zeța. Rolurile mici mă sperie cel mai tare, ai o responsabilitate uriașă, trebuie să spui o poveste scurtă și să n-o dai de gard. Eu trebuie să stau singură și blocată. Pe mine mă sperie să stau, nejucând, pe scaun 2 ore în scenă. E un exercițiu de stăpânire de sine, mai ales că eu sunt un om anxios.
La premieră nu aveam pe nimeni în sală. Tatăl meu, nelipsit de la premiere, tocmai murise, mama era extrem de obosită, soțul era acasă cu copilul, iar prietenii aveau altele pe cap. Și pentru că stai în liniște îți vin toate gândurile care te copleșesc. Așa că am avut un atac de panică. Din ăla clasic. Am încercat să mă reconectez la prezent. M-a observat Bogdan Cotleț și mi-a zis apoi că începusem să mă ating pe piept și pe gât. Încercam să-mi revin, fără să fiu observată de public.
E mai simplu pentru mine să joc un rol principal că mă duc cu povestea, așa ești tu cu gândurile tale pe scenă, cu reflectorul pe tine. Trebuie să te controlezi.
R.A.: Ești mamă de aproape 7 ani. Te-a ajutat experiența în dezvoltarea ca actriță?
(s-a lăsat liniștea puțin, a tras aer adânc în piept, și-a măsurat cuvintele...)
S.C.S.: Da. Și nu. Eu nu știam când am născut că voi avea nevoie să stau acasă, așa că nu mi-am luat concediul de creștere copil... am mers cu vremurile. Își luase Radu și îmi imaginam că eu alăptez, Radu îl culcă, magic.
Dar copilul meu este suprastimulabil, la fel de viu și de bombiță ca mine și ca tatăl lui, așa că mi-a fost greu să-mi așez rolul ăsta în mine și a fost greu să mă mai găsesc pe mine printre celelalte roluri.
Era clar că trebuia să-mi iau timp, există perioada cu al patrulea trimestru. Am jucat după 5 săptămâni și cred că a fost devreme. Era o fugă și cred că voiam să-mi demonstrez mie ceva, că eu pot să fac, dar mi-am făcut un deserviciu. Am încercat să-mi așez rolul de mamă în mine neoprindu-mă din ce făceam și cred că am obosit foarte tare pe toată lumea din jur.
După 4 ani am început să văd în afară și-am dat perdeluța jos. Nu văzusem nimic, îți dai seama.
R.A.: Ca femeie avem multe experiențe într-o lună? Cum te motivezi atunci când energia ta este jos, dar ai toată săptămâna spectacole?
S.C.S.: Am încercat să găsesc medici de încredere care au grijă de sănătatea mea și care să mă ajute în toate etapele. Sunt perioade când obosesc repede, am mintea în ceață și nu vorbesc cu colegii despre asta. E încă tabu. Așa că mă ajut cu terapie, am o aplicație care mă ajută să meditez, iau alimente și suplimente și încerc să mă odihnesc, atât cât se poate. Iar acasă Radu mă ajută enorm și mă lasă să... țip.
R.A.: Ce cauți în publicul tău?
S.C.S.: Disponibilitate și deschidere. Să plece cu întrebări, să se lase modificat.
R.A.: Zi-mi un moment pe scenă de care n-ai mai spus până acum.
S.C.S.: Cel cu atacul de panică. A fost un moment foarte vulnerabil pentru mine.
R.A.: Din zona de film este un regizor cu care ți-ai dori mult să lucrezi?
S.C.S.: Când eram în facultate am filmat puțin cu Cristian Mungiu și mi-au plăcut căldura și claritatea cu care m-am trezit în cadru, fără să fiu inhibată. Mi se părea că e totul foarte clar și știu ce am de făcut și pot să fac și aș vrea să văd cum este experiența și la vârsta asta. Dar mai avem regizori excelenți cu care aș lucra și care m-ar provoca.
R.A.: Ai da teatrul pe film?
S.C.S.: Nu cred că există opțiunea asta. În România trebuie să le faci pe toate și să fii și chelner dacă se poate (râdem). Și cred că peste tot e așa. Nu aș da. Mă simt privilegiată că pot să-mi practic meseria în România, o țară mică, dar cu mai multe oportunități.
R.A.: Ce melodie poți să asculți pe repeat și nu te plictisești?
S.C.S.: Manchester Orchestra - The Silence.
Data nașterii: 31 iulie 1985
Studii: Absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografie "I. L. Caragiale" - Facultatea de Teatru, Specializarea arta actorului, 2008 / Absolventă Masterat Arta actorului la Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematografie "I. L. Caragiale", 2010 / Studii doctorale - absolventă 2017
Proiecte în teatru:
Teatrul de Comedie:
Soția dirijorului - Preludiu și Liebeston de Terrence McNally, regia Iarina Demian, 2009 / Soția - Problema de A. R. Gurney Jr., regia Iarina Demian, 2009 / Maria Nikiforovna - Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu, 2009 / Ea - Crize de Mihai Ignat, regia Vlad Cristache, 2012 / Mama / Sally - Cum am învățat să conduc de Paula Vogel, regia Eugen Gyemant, 2013 / Lena - CEO - Directorul executiv de Stig Larsson, regia Vladimir Anton, 2015 / Monica - Poker de Adrian Lustig, regia Alexandru Tocilescu, 2015 / Lizenka Manilov - Suflete moarte, dramatizare de Mihail Bulgakov după N.V. Gogol, regia Vlad Cristache, 2016 / Carrie - Reguli de viață de Sam Holcoft, regia Ioana Petre, 2017 / Văduva - Îmblânzirea scorpiei, spectacol muzical după William Shakespeare, direcția de scenă Gelu Colceag, 2016 / Madame Vintilă - Jocul de-a vacanța, adaptare după Mihail Sebastian, regia Dragoș Alexandru Mușoiu, 2016 / Gaby - Breaking News după Ultima oră de Mihail Sebastian, regia Mircea Cornișteanu, 2017 / Gertrude - Rosencrantz și Guildenstern sunt morți de Tom Stoppard, regia Eugen Gyemant, 2019 / Ea, Efimița, Femeia din lift - Arta la domiciliu, scenariu dramatic și regia Dragoș Huluba, 2021 / Ea - Plăcerile și chinurile adulterului de Valentin Krasnogorov, regia Lorena Zăbrăuțanu, 2022 / Tanți - Nu sunt turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu, regia Dragoș Huluba, 2023 / Arina Panteleimonova - Căsătoria de N.V. Gogol, regia Andrei și Andreea Grosu, 2023 / Veta - O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Andrei Huțuleac, 2024 / Dr. Bauer, Veronika, Bosser, Uschi, Gwendolin - PAM de Marius von Mayenburg, regia Alex Bogdan, 2024
UnTEATRU:
Dolores de E.A Baker, regia Lorena Zăbrăuțanu, 2024
La Scena:
Ana Garunskaia - Un bărbat și mai multe femei de Leonid Zorin, regia Marius Gâlea, 2008 / Doamna X - Cea mai puternică de A. Strindberg, regia Sandra Popescu, 2010
Godot Cafe-Teatru:
Claire Rosensweig, Recepționera, Sherry, Blonda cu ochi umezi, Flossie - Bullets over Lipscani, dramatizări după Woody Allen de Eugen Gyemant, regia Eugen Gyemant, 2011
Clubul Țăranului Român:
SMA - Cinci Randez-vous-uri mortale de Liviu Lucaci, regia Liviu Lucaci, 2010
Green Hours:
Experta - Despre viața lui Zeze și adevărul despre moartea sa, regia Adrian Tamaș, 2010
Centrul Național pentru Unesco "Nicolae Bălcescu"
Clitemnestra - Trilogia Atrizilor, regia Liviu Lucaci, Alexandru Mâzgăreanu și Andrei Grosu, 2009
U.N.A.T.C. "I. L. Caragiale"
Veta - O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, spectacol de licență, 2008
Altele: Creatoarea ContinuuStudio pentru dezvoltare prin artă unde concepe și susține ateliere de artă teatrală și dezvoltare prin artă pentru non actori de toate vârstele.
Actorii selectați la ediția 2025 a programului 10 pentru FILM la TIFF, 2025 sunt: Smaranda Caragea (Teatrul de Comedie, București), Eduard Chimac (Teatrul Excelsior, Teatrul Metropolis, Teatrul Municipal Lucia Sturza Bulandra, Centrul Cultural ARCUB, Teatrul Mic, Teatrul Masca, București), Ionuț Cornilă (Teatrul Național "Vasile Alecsandri", Iași), Sebastian Marina (Teatrul "Andrei Mureșanu", Sf. Gheorghe), Alina Mișoc (REACTOR de creație și experiment, Cluj Napoca), Oana Mogoș (Teatrul Dramatic "Fani Tardini", Galați), Dorottya Nagy (Teatrul Național Târgu-Mureș - Compania Tompa Miklós), Dan Pughineanu (Teatrul Excelsior, București), Cătălina Romaneț (Teatrul Apropo, Teatrelli, București), Ana Udroiu (Teatrul Excelsior, București). (Citiți interviuri cu toți actorii selectați pentru program, făcând click pe numele lor din lista de mai sus.)
Citiți aici toate interviurile programului 10 pentru FILM la TIFF, edițiile 2012-2025.