Ciprian Brașoveanu: Oana, am jucat de multe ori împreună, prima oară în 2013, iar în câteva dintre întâlnirile noastre pe scenă am făcut cuplu. Și pentru că pe scenă timpul trece mai repede iată-ne ajunși iar cuplu, de data asta bunici deja, în spectacolul Letei Popescu Regina nopții. Cum arată pentru tine, profesional vorbind, 2013 vs 2025?
Oana Mogoș: Când m-am gândit la tine, mi-am dat seama că am petrecut mult mai mult timp în scenă decât în viața noastră plictisitoare de toate zilele. Deși eu pe tine te cunosc încă din 2011, din 2013 te-am cunoscut și de cealaltă parte a scenei. Înainte de a spune care sunt pentru mine diferențele dintre 2013 și 2025, îți spun întâi de toate o asemănare foarte puternică. Am la fel de mari emoții ori de câte ori avem de jucat împreună. Deși poate primii ani în teatru au stat foarte mult sub semnul îndoielii, a fricii sau chiar a lui Ce Dumnezeu caut eu aici, simt că în echipa noastră, care este din ce în ce mai tare, avem colegi care fac toate grijile să dispară. Regina nopții ne-a adus împreună din nou, dar nu doar pe noi doi. Am trăit în perioada repetițiilor o senzație foarte plăcută de super echipă. Ei bine nu am simțit asta în primii ani.
C.B.: Ce impuls te-a îndreptat spre actorie/teatru? Că, de exemplu, pentru mine pasiunea timpurie pentru film a fost un element hotărâtor în alegerea actoriei ca drum profesional în viață.
O.M.: Pur și simplu nu mi-a tăcut gura niciodată. De super super mică țin minte că părinții mei își doreau un singur lucru. Să mai tac. Măcar puțin. Mama mi-a spus chiar că la un moment dat vorbeam în timp ce dormeam. Mă vedeam oriunde era multă lume. Din toate bălțile în care săream, o alegeam pe cea care avea și spectatori. Pasiunea în schimb a devenit mai puternică odată cu câteva întâlniri importante. L-am întâlnit pe Lucian Pânzaru, care mi-a fost profesor la Liceul De Arte Dimitrie Cuclin și mai apoi coleg la Teatrul Dramatic Fani Tardini. L-am întâlnit apoi pe Florin Toma la un atelier susținut în liceul meu. Apoi l-am întâlnit pe Radu Horghidan și m-am reîndrăgostit de teatru după anii de facultate nu foarte productivi. Cred că pasiunea mea pentru teatru a fost alimentată de întâlnirile cu oamenii care iubesc la rândul lor teatrul. Am vrut să renunț de multe ori dar fix atunci mai apărea ceva nou și cu sens.
C.B.: Pentru că ai fost selectată la 10 pentru FILM la TIFF (Felicitări!!!), spune-mi care e experiența ta cu camera de filmat și cât de mult te atrage filmul? Când ai fost ultima oară la cinema? Ai filme preferate?
O.M.: Experiența mea cu camera de filmat se rezumă la un singur cuvânt. Vreau. Îmi doresc. Nu am mare experiență. Am avut ocazia să gust puțin din emoțiile zilelor de filmare pentru câteva scurtmetraje ale colegilor mei. Apoi am lucrat cu Eugen Jebeleanu la un super atelier de film dar foarte foarte puțin. Am câteva filme preferate. Sunt filme care m-au lovit câteva zile bune după ce le-am văzut. Sunt filme care deși nu există în gândul meu zilnic, ele când apar, fac deranj din nou.
C.B.: Hai să rămânem un pic în zona de film. Dacă ar fi să-ți filmezi o bucată de viață dintr-o zi oarecare ce anume ai filma pentru ca publicul să cunoască ceva nou la tine?
O.M.: Ultimele zile petrecute alături de bunica mea. Nu țin minte să fi avut experiențe mai profunde în afară de aceste zile. M-am întâlnit cu frica de moarte a ei, a mea, a celorlalți, cu nevoia de a mai spune câte ceva, cu umorul momentului, probatul hainelor pentru înmormântare pe mine pentru a se vedea ea cum va arăta. Pentru mine a devenit o sărbătoare pierderea ei și cred că și pentru ea s-a simțit pe aproape pe undeva. Zilele alea merită filmate.
C.B.: Tu ai un master și în muzică, cum relaționezi cu muzica?
O.M.: Acum este un subiect sensibil pentru mine muzica. Nu am fost un copil care a fost marginalizat, dar nici copilul fără de care nu aveau loc petrecerile alea tari. Am avut și n-am avut prieteni. Lucru care nu s-a schimbat nici acum la 32 de ani. Hahaha. Așa că, înregistram pe casetofon vocea mea și mă ascultam până simțeam că sună bine. Iubesc muzica și încerc să o las să genereze imagine în mine.
C.B.: După atâtea activități cred că se adună destulă oboseală. În timpul liber, ăla puțin pe care îl prindem cu toții tot mai rar, ce îți place să faci? Cum te deconectezi? Și cu ocazia asta poate îmi vorbești puțin și despre raportul dintre muncă și relaxare și cum vezi tu dinamica asta.
O.M.: De câțiva ani buni zilele mele arată destul de interesant. În weekend-uri pe lângă spectacole lucrez cu copiii de toate vârstele, iar în timpul săptămânii lucrez cu studenții de la Facultatea de Teatru din Galați. Îi spun prietenei mele o dată la ceva timp următorul lucru: Vreau la apă și la verde. Dunărea este opțiunea mea nr 1 în ceea ce privește relaxarea. Ies cu câinele meu Rică să înoate în Dunăre, apoi tragem o fugă în pădurea Gârboavele pentru niște verde. Ador să și gătesc. Deci, dacă nu se poate la apă sau la verde merg în bucătărie și acolo visez, gândesc și mă relaxez. Îmi place din ce în ce mai mult în ultima perioadă să stau cu mine. Au mai dispărut ieșirile atât de dese. Îmi doresc să vin în spațiul meu din ce în ce mai des.
C.B.: Acum doi ani ne-am întâlnit întâmplător în vacanță la Poiana Brașov. Îți place muntele? Ți-ai face o căbănuță undeva într-un colț de pădure? Că eu mi-aș face.
O.M.: Visul meu material sună cam așa. 1.600 de mp de curte (și cu vale și cu deal), cu copaci și o căsuță de maxim 80-100 mp. Nu am nevoie decât de două cămăruțe (chilerele lu mamaia), o bucătărie și o baie. În curte cățeii mei, pisici, găini și ce-o mai vrea domnu. Și în spatele curții să curgă liniștit un firișor de râu. Aici aș vrea să mă trezesc în fiecare dimineață. O să reușesc. Promit.
C.B.: Să revenim un pic la discuții despre scenă, totuși un actor îi ia un interviu unei colege actrițe. Ai niște principii și reguli după care te ghidezi în parcursul profesional?
O.M.: În ultimii ani am tot lucrat la ce înțeleg și ce propun eu. Am descoperit un sistem de lucru, o metodă a mea care funcționează pentru mine. Am câteva reguli foarte clare și importante în lucru. Cred foarte mult în limită și disciplină. Atât în cariera mea de actriță cât și în cariera de pedagog mi-am dat seama că spațiul creativității este întocmai limita și îngrădirea. Nu tolerez atitudinea toxică în lucru. Șușoteala civilă și distructivă. Oricine poate distruge. E foarte simplu. Durează cât un oftat, o privire sau o mână trecută prin păr. Dar nu oricine poate construi și susține. Eu cred că absolut oricine poate să strecoare îndoiala în procesul creator. Chiar și regizorul tehnic care poate într-o dimineață uită să protejeze, chiar și colegul care scapă din vedere natura extrem de firavă a muncii noastre. De aceea eu nu prea înțeleg această delimitare a artisticului de tehnic. Pentru mine nu există nicio diferență. Suntem cu toții o echipă. Asta implică faptul că suntem cu toții responsabili de absolut tot. Aici vin înapoi către tine și munca ta din Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu, regia Adrian Iclenzan, text Radu Horghidan. Vreau să îți declar și în scris aprecierea și suportul pentru rolul tău. Sunt mândră de tine.
C.B.: Ce frumos, mulțumesc mult, Oana. Un artist, prin prisma faptului că munca lui există prin contact cu publicul, oricât de larg sau restrâns ar fi acest public, consideri că are niște responsabilități sociale, educative? Și unde se opresc aceste limite, dacă ele există. "Vezi-ți de teatrul / actoria / arta ta!" e un comentariu pe care îl întâlnesc des atât în lumea reală cât și în interacțiunile din spatele tastaturii.
O.M.: Inevitabil, o figură care se expune judecății celorlalți tinde să devină și un vehicul de transmitere a unor credințe, frici, îndoieli, întrebări. Cred că atâta vreme cât vom continua să ne întrebăm și să căutăm în loc să știm și să oferim răspunsuri, putem să atingem multe subiecte.
C.B.: Și o ultimă întrebare: Cât de mult te iei în serios și cât de mult în râs?
O.M.: Habar n-am. Cred că este cât și ce am nevoie în fiecare zi. Daaaaar, ador să râd.
Data nașterii: 20.07.1992
Studii: Licență actorie, Universitatea Dunărea de Jos, Galați, 2014 / Masterat Canto, Universitatea Dunărea de Jos, Galați, 2019 / Doctorat Teatru și Artele spectacolului, Universitatea Națională de Arte "George Enescu" Iași, 2024
Proiecte în teatru: Regina nopții (regia Leta Popescu), Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu (regia Adrian Iclenzan), Acasă la tata (regia Mimi Brănescu), Miorița (regia Cristian Ban), ... în țară minunilor, Metoda și Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte (regia Adrian Iclenzan), O repetiție moldovenească (regia Cristian Ban), MaMe (regia Cristian Ban), Vrabia (regia Leta Popescu), Fat Pig (regia Laura Moldovan), Visul unei nopți de vară (regia Eugen Gyemant).
Actorii selectați la ediția 2025 a programului 10 pentru FILM la TIFF, 2025 sunt: Smaranda Caragea (Teatrul de Comedie, București), Eduard Chimac (Teatrul Excelsior, Teatrul Metropolis, Teatrul Municipal Lucia Sturza Bulandra, Centrul Cultural ARCUB, Teatrul Mic, Teatrul Masca, București), Ionuț Cornilă (Teatrul Național "Vasile Alecsandri", Iași), Sebastian Marina (Teatrul "Andrei Mureșanu", Sf. Gheorghe), Alina Mișoc (REACTOR de creație și experiment, Cluj Napoca), Oana Mogoș (Teatrul Dramatic "Fani Tardini", Galați), Dorottya Nagy (Teatrul Național Târgu-Mureș - Compania Tompa Miklós), Dan Pughineanu (Teatrul Excelsior, București), Cătălina Romaneț (Teatrul Apropo, Teatrelli, București), Ana Udroiu (Teatrul Excelsior, București). Toți actorii selectați vor fi intervievați pe LiterNet în următoarele zile.
Citiți aici toate interviurile programului 10 pentru FILM la TIFF, edițiile 2012-2025.