Poeme

Între 7 - 12 iunie 2007 a avut loc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău cea de-a doua ediţie a Festivalului de Literatură "European Borderlands".

Prima ediţie a avut loc în septembrie 2006 la Lvov (Ucraina), proiectul fiind conceput pentru o perioadă de mai mulţi ani şi propunându-şi să intensifice legăturile dintre autori, traducători, editori şi jurnalişti culturali din ţările aflate de o parte şi de alta a noii graniţe UE.

Manifestarea a debutat la Bucureşti, joi, 7 iunie 2007 la Clubul Ţăranului (M.Ţ.R., Şos. Kisseleff, nr. 3, intrarea din str. Monetăriei)

11 scriitori din 8 ţări au citit din operele lor: Mircea Dinescu, Filip Florian (România); Nicoleta Esinencu (Republica Moldova); Attila Bartis, György Dragoman (Ungaria); Vojislav Karanovic (Serbia); Alek Popov (Bulgaria); Tanja Maliarciuk (Ucraina); Ilma Rakusa (Elveţia), Monika Rinck şi Julia Schoch (Germania).

Criticul Marius Chivu a moderat întâlnirea.

Fiecare autor a avut ocazia să prezinte în original un scurt fragment, iar din operele autorilor străini s-a citit şi traducerea în limba română.

După debutul de la Bucureşti, festivalul s-a mutat la Iaşi (9 - 10 iunie 2007) şi Chişinău (12 iunie 2007), unde participanţilor din Bucureşti li s-au alăturat: Nichita Danilov (România); Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Vasile Gârneţ, Ghenadie Nicu (Republica Moldova).

Organizatori: Goethe-Institut Bucureşti, Centrul de Carte Germană, Literarisches Colloquium Berlin, cu sprijinul Allianz Kulturstiftung
Partener: Institutul Cultural Român.


neumă

mai demult îmi plăcea Bernanos
ţin minte era o seară fără istoric
- lumină puţină decolorată -
şi noi vorbeam despre paralela eului cu lumea
rosteam cuvinte din cărţi cu sonuri vrăjitoreşti
- ah, da, lumina avea atâta putere
cât să împingă cuvintele noastre
(îmi imaginam dinamica lor haotică
în întunericul cu care începeam să ne obişnuim
îmi imaginam cum se ciocnesc de obiectele din casă
şi corpul lor se sublimează începând să leviteze) -
Ioana s-a dus la fereastra deschisă spre grădină
- sufletul ei naturist cerea mereu o altă perspectivă -
a privit tăcută dincolo de pervaz,
apoi a luat în mâini glastra cu crenguţe de prunus
(am vrut să-i spun cât e de frumoasă în rochia ei
de organdi alb şi cu glastra în mâini,
dar din locul unde mă aflam
şi-n puţinătatea luminii din casă
părea o fantomă)
nu facem altceva decât să ne trecem
în revistă viaţa a spus ea
cu o voce impregnată de tristeţe
nu avem o conştiinţă a ficţiunii
şi nici organ pentru fineţea artificiului
ceva... (a lăsat glastra şi a venit fără grabă
la mine şi-n acest timp
ştiam că-şi gândeşte fraza pe care avea
să mi-o spună de-acum cu o voce bine lucrată)
ceva prin care să pătrundă miracolul
a spus şi mi-a acoperit protector
mâna cu palma ei caldă
de parcă ar fi vrut să nu răspund
de parcă ar fi îndrăznit prea mult
cu vorbele acestea


stampă berlineză

era iulie complotam liric pe un pod la Berlin
dar nu reuşeam decât montajul unei secvenţe
c-un cerşetor cântând "Katiuşa" lângă Reichstag

trecea lume încontinuu pe pod
fiecare îşi ducea poemul său ocrotit de nevrozele zilei
mă gândeam că suferinţa pe unii îi înalţă pe
alţii-îi coboară
domnişoara Felicitas Hoppe tocmai citea poemele mele
din est
uneori zâmbea şi asta-i sporea şi mai mult farmecul
de fiinţă înzestrată în mod special pentru nuanţe
şi observaţii atente

"poate că suntem prea logici pentru istoria pe care-am
trăit-o...
problema e câtă lumină putem face în jurul nostru..."
a spus privindu-mă protector şi fără distanţă
de parcă îşi însuşise aceeaşi înţelegere-a vieţii

o speranţă măruntă s-a cuibărit în noi
şi am traversat împreună podul


omul deteriorat

ştiu că se poate trăi şi aşa - singur şi inactual -
cu o largă toleranţă de sine
dar şi cu sentimentul că eşti îngăduit
că stai sub reflectorul unei priviri
exigente şi necruţătoare

îmi spun că va fi existând şi o mecanică
a suferinţei
în care să te simţi detaliul umil
fiinţa rătăcită
ţinută de mână şi îndemnată
"mai multă metanoia! mai multă metanoia!"
şi chiar ai plăcerea să scrii tragic
despre omul deteriorat care eşti
despre omul c-un zilnic ritual al regretelor

ştiu că există o vrajă malefică a vieţii
un baroc îmbietor în care te dizolvi
cu o voioşie populară uneori
şi doar demnitatea (disperată) a ceea ce sunt
vorba bătrânului Thomas -
îmi dă curaj asupra priveliştii


poligon

la început n-au regizat nimic
cadrul natural era tocmai potrivit
era frig, bătea vântul şi era întuneric
noi trăiam programaţi pe coşmar
număram morţii, le puneam câte
o lumânare aprinsă în gură, fumegau
cu restul lor de suflare ascunsă în trupuri
şi se răspândea o lumină
ca într-un film despre o supremă tragedie
colectivă

rămâneam încă destul de atractivi
pentru cei care veniseră să ne vadă
doar mici şi neînsemnate schimbări de decor ne ceruseră
"e prea multă lumină, mai stingeţi un mort!" ne strigau
sau: "să fie firesc, că se transmite în direct pe CNN"
şi uite aşa noi ne trăiam viaţa şi ei ne filmau

apoi ei şi-au schimbat echipele frumos îmbrăcate
nou-veniţii (între care câţiva ne vorbeau limba) au spus
că vor să pună mai multă dinamită
artistică în treaba asta
unul care ţinea întotdeauna o carte subsuoară
(de parcă verifica mereu, confruntând realitatea
cu cele scrise) ne-a citat o dată din René Char:
"ceea ce nu vine pe lume ca să tulbure ceva
nu merită atenţia noastră"
tot el a avut ideea să se pună ca fundal
muzical imnul RM fără cuvinte

de atunci răsună neîntrerupt muzica asta sfâşietoare
probabil că o auziţi uneori şi dumneavoastră...


gellunaum

de la o vârstă încolo omul îşi adulmecă umbra
ca un copil lasă să i se odihnească lumina în palmă
zile întregi stă nemişcat la fereastră şi priveşte spre
gara de trenuri
de unde ar trebui să vină poeţii tineri - leo, simona, dan
şi învaţă să reproducă liniştea lui interioară
de care nu se mai teme aproape deloc

uneori se aşteaptă pe sine - vede mai mult decât
ar putea el înţelege
ascultă muzică - când plouă pune trompetele lui Händel
şi aşa se retrage în materia secretă a viselor sale

când revine e întotdeauna bucuros - aşa pare -
şi spune ceva care mai temperează solemnitatea discuţiei
noastre
de pildă: "eu n-am tras nici un foc de armă în război/ am
mers cu calul meu flămând şi slăbit prin Basarabia până în
Rusia / mi-era frică şi milă / am făcut şi o gripă nervoasă / şi
medicii - încurcaţi - au recomandat să fiu lăsat în pace"

"un poet nu omoară pe nimeni niciodată
ceilalţi îl omoară pe el" - spune zâmbind şi se
retrage din nou în materia secretă a viselor sale


hamster pe roată

era toamnă aşteptam împlinirea promisiunilor
mă cuprinse aşa o nostalgie activă
priveam în urmă, vedeam doar secvenţe tăiate
toate aveau gustul veşted şi în zadar
încercam să descriu fiziologia acelei tristeţi
pe care o purtam în mine

"parcă ai fi un hamster pe roată"
m-a rezumat Clarisa care
se exprima întotdeauna direct, cu răceala
unui expert ce lucrează la un tratat
despre omul din est
...sau omul de la frontieră
cum îmi place chiar mie să spun.